marți, 29 martie 2016

Instrumentul potrivit

     Un tânăr mândru și disprețuitor s-a dus la Socrate și i-a spus cu un zâmbet superior: "O, mărite Socrate, am venit la tine pentru a dobândi înțelepciune."
     Socrate, dându-și seama cât de vanitos și de superficial era tânărul l-a dus în mare și l-a lăsat să intre până la brâu. Apoi i-a spus: "Zi-mi din nou ce-ți dorești."
     "Înțelepciune," a răspuns tânărul zâmbind.
     Socrate l-a prins pe tânăr de umăr și l-a împins sub apă, unde l-a ținut treizeci de secunde. "Acum ce vrei?"
     "Înțelepciune, mărite Socrate," a scuipat cuvintele tânărul.
     Filozoful l-a împins sub apă încă o dată. Când l-a scos la suprafață l-a întrebat iar: "Ce vrei acum?"
     "Înțelepciune, mări..." dar nu a apucat să continue pentru că Socrate l-a împins din nou sub apă unde l-a ținut și mai mult timp.
     "Ce vrei?" l-a întrebat bătrânul pentru a treia oară când l-a ridicat. Tânărul tușea și de abia respira.
     "Aer, am nevoie de aer," a strigat el.
     "Când vei dori înțelepciune atât de mult cât dorești aer în acest moment, ai să capeți înțelepciune," i-a spus bătrânul și s-a întors la mal.

     Autorii Robert J. Kriegel și Louis Patler citează un studiu făcut pe 1.500 de oameni, de-a lungul a 20 de ani, care arată că pasiunea are un impact deosebit asupra carierei unei persoane:
     "La începutul studiului oamenii au fost împărțiți în Grupul A (83% dintre participanți), compus din oameni ce porneau într-o carieră benefică din punct de vedere financiar, care urma să le permită să facă tot ceea ce ar fi dorit mai târziu, și Grupul B (restul de 17%) compus din oameni care își aleseseră o carieră din motivul contrar celor din Grupul A, adică voiau să facă tot ceea ce le plăcea și să se gândească la bani mai târziu. Datele au arătat lucruri uimitoare:

     - După 20 de ani, 101 dintre cele 1.500 de persoane deveniseră milionari.
     - Dintre cei 101 de milionari, 100 faceau parte din Grupul B, adică oamenii care aleseseră să facă exact ce le plăcea."

     Există o zicală care conține foarte mult adevăr: "Descoperă ceea ce ai face cu atâta bucurie încât ai lucra și pe gratis și dacă te perfecționezi în domeniul respectiv, mai târziu oamenii te vor plăti pentru a face acel lucru."

     Pasiunea este instrumentul pentru a reuși ceea ce ți-ai propus.

luni, 21 martie 2016

Aruncarea mănușii

     Charles Michael Schwab, unul dintre cei mai eficienți lideri ai secolului XX și președintele companiei Bethleem Steel din SUA, avea un manager de secție ai cărui muncitori nu-și respectau norma.
     "Cum se face", l-a întrebat Schwab, "că un manager atât de capabil ca tine nu poate face această secție să meargă așa cum ar trebui?"
     "Nu știu", a răspuns managerul. "I-am luat cu binișorul, i-am forțat, am pus presiune pe ei, i-am amenințat cu concedierea, însă nimic nu funcționează. Pur și simplu nu vor să muncească mai mult."
     Această conversație a avut loc la sfârșitul zilei, chiar înainte să înceapă schimbul de noapte. Schwab a rugat managerul să îi dea o bucată de cretă, apoi, întorcându-se către cel mai apropiat bărbat, a întrebat: "Câte șarje a făcut schimbul vostru astăzi?". "Șase", a răspuns bărbatul.
     Fără un alt cuvânt, Schwab a notat cu creta o cifra șase mare pe podea, apoi a plecat. Când a venit schimbul de noapte, eu au văzut marele "6" și au întrebat ce însemna.
     "Șeful cel mare a fost azi aici", au spus oamenii. "Ne-a întrebat câte șarje am făcut și i-am spus că șase. A scris numărul pe podea."
     În dimineața următoare, Schwab a venit iar prin secție. Schimbul de noapte ștersese "6"-le și îl înlocuise cu un "7".
     Când schimbul de dimineața a venit a doua zi la muncă, a văzut un "7" mare însemnat cu creta pe podea. Deci cei din schimbul de noapte au crezut că sunt mai buni decât cei din schimbul de zi? Ei bine, le vor da o lecție celor din schimbul de noapte. Echipa a muncit cu entuziam, iar când a încheiat ziua respectivă, a lăsat în urmă un "10" enorm. Lucrurile începeau să se miște mai repede.
     În scurtă vreme, această secție, care rămăsese mult în urmă cu producția, a înregistrat rezultate mai bune decât oricare alta.
      Principiul?
      Charles Schwab l-a exprimat în felul următor: "Modul de a rezolva problemele e să stimulăm competiția. Nu mă refer la competiție în sensul sordid, bazat pe bani, ci în sensul de a excela."

     Frederic Herzberg, unul dintre cei mai mari savanți în științele comportamentale, a fost de acord principiul lui Schwab. Herzberg a studiat în profunzime atitudinile fața de muncă a mii de persoane, variind de la muncitori de fabrică și până la directorii executivi. Care crezi că este factorul motivant, pe baza analizei sale? Banii? Condițiile bune de muncă? Beneficiile suplimentare? Nu, nimic din toate acestea. Factorul major care motiva oamenii a fost munca în sine. Dacă sarcina era stimulantă și interesantă, muncitorul era nerăbdător să o îndeplinească și era motivat să facă o treabă bună.
     Acesta e lucrul pe care fiecare persoană de succes îl iubește: jocul. Oamenii vor șansa exprimării de sine, șansa de a-și demonstra valoarea personală, de a excela, de a învinge. Acesta e principiul care stă la baza concursurilor de alergări și de înfulecare în viteză a plăcintelor: dorința de a te simți important.

     Dorința de a excela! Provocarea! Modalități infailibile de a motiva oamenii și de a dezvolta spiritul de echipă, apelând la nevoile lor de bază.
   

sâmbătă, 12 martie 2016

Echilibru prin dereglare

     Un bărbat se bucura de o după-masă calmă pe un lac liniștit în mica lui barcă de pescuit. În timp ce pescuia, ronțăia o ciocolată. Vremea era perfectă, telefonul mobil era închis și nu se putea gândi decât la cât de fericit se simțea.
     Chiar în acel moment, a observat un șarpe în apă cu o broască în gură. I-a părut rău pentru broască, așa ca a pescuit șarpele cu plasa, i-a scos broasca din gură și a aruncat-o înapoi unde era în siguranță. Apoi i-a părut rău de șarpe. A rupt o bucată din ciocolata lui, i-a dat-o și l-a pus din nou în apă, de unde acesta s-a îndepărtat înotând.
     "Gata", își spusese. "Broasca e fericită, șarpele e fericit și acum sunt și eu, din nou, fericit. E minunat!" Și-a aruncat din nou undița în apă și s-a relaxat.
     Câteva minute mai târziu a simțit o lovitură pe una din părțile laterale ale bărcii. S-a uitat și l-a văzut din nou pe șarpe. De data aceasta avea două broaște în gură.
     Morala: Ai grijă ce recompensezi, pentru că tot ceea ce ai recompensat, va fi repetat.

     Încercăm frecvent să compensăm pierderile, de orice fel, suferite de cei din jurul nostru, gândindu-ne că afectăm randamentul persoanei păgubite dacă lăsăm lucrurile într-un mod inechitabil. O modalitate eficientă pentru a menține motivația la un nivel ridicat și pentru a încuraja progresul este lăudarea eforturilor și recompensarea rezultatelor. Dar ce rezultate trebuie recompensate?
     Uneori, păstrând balanța în dezechilibru ne poate oferi o vedere mai bună asupra modului său de funcționare.

miercuri, 2 martie 2016

Reacții adverse

"Există domni bogați în Anglia care conduc trăsuri cu patru cai, cale de douăzeci sau treizeci de mile pe zi, în timpul verii, doar pentru că acest privilegiu îi costă o groază de bani; însă, dacă li s-ar oferi un salariu pentru acest serviciu, s-ar transforma în muncă și și-ar da demisia" - Daniel Pink

     Motivația intrinsecă se referă la motivația care vine din interiorul unui individ și nu din recompensele exterioare, cum ar fi banii sau cadourile.
     Motivația extrinsecă se referă la motivația care vine din recompensele și darurile celorlalți. Factorii motivaționali sunt externi, sub forma unor recompense, bani, care oferă satisfacție, recunoaștere.
     Raportându-ne la exemplul lui Daniel Pink de mai sus, recompensele pot genera un tip ciudat de alchimie comportamentală: pot transforma o sarcină interesantă într-o corvoadă. Pot transforma joaca în muncă. Mai mult, reducând motivația intrisecă, pot răsturna performanța, creativitatea și chiar comportamentul onest ca pe niște piese de domino.
     Pe măsură ce organizațiile devin mai suple, încep să aibă nevoie de oameni automotivați. Din acest motiv, multe organizații la nivel mondial sunt obligate să creeze medii de lucru care susțin stimularea intrinsecă. Nimeni nu îi "conduce" pe oamenii care "funcționează" pe acest stimulent, nimeni nu își bate capul cum ar trebui să-i motiveze. Tocmai de aceea, acest sistem funcționează (exemplul de business Wikipedia: la opt ani de la apariție, avea peste 13 milioane de articole în aproximativ 260 de limbi).
     Slujbele rutinare, nu foarte interesante, necesită dirijare; munca nerutinară, interesantă, se bazează pe autodirijare.

     Însă, într-o economie relativ "tânără" cum este economia din România, învățată să simtă gustul progresului doar în situații ocazionale și care sărbătorește normalitatea, ne asumăm riscul încercării unei astfel de abordări în privința motivației?