"Există domni bogați în Anglia care conduc trăsuri cu patru cai, cale de douăzeci sau treizeci de mile pe zi, în timpul verii, doar pentru că acest privilegiu îi costă o groază de bani; însă, dacă li s-ar oferi un salariu pentru acest serviciu, s-ar transforma în muncă și și-ar da demisia" - Daniel Pink
Motivația intrinsecă se referă la motivația care vine din interiorul unui individ și nu din recompensele exterioare, cum ar fi banii sau cadourile.
Motivația extrinsecă se referă la motivația care vine din recompensele și darurile celorlalți. Factorii motivaționali sunt externi, sub forma unor recompense, bani, care oferă satisfacție, recunoaștere.
Raportându-ne la exemplul lui Daniel Pink de mai sus, recompensele pot genera un tip ciudat de alchimie comportamentală: pot transforma o sarcină interesantă într-o corvoadă. Pot transforma joaca în muncă. Mai mult, reducând motivația intrisecă, pot răsturna performanța, creativitatea și chiar comportamentul onest ca pe niște piese de domino.
Pe măsură ce organizațiile devin mai suple, încep să aibă nevoie de oameni automotivați. Din acest motiv, multe organizații la nivel mondial sunt obligate să creeze medii de lucru care susțin stimularea intrinsecă. Nimeni nu îi "conduce" pe oamenii care "funcționează" pe acest stimulent, nimeni nu își bate capul cum ar trebui să-i motiveze. Tocmai de aceea, acest sistem funcționează (exemplul de business Wikipedia: la opt ani de la apariție, avea peste 13 milioane de articole în aproximativ 260 de limbi).
Slujbele rutinare, nu foarte interesante, necesită dirijare; munca nerutinară, interesantă, se bazează pe autodirijare.
Însă, într-o economie relativ "tânără" cum este economia din România, învățată să simtă gustul progresului doar în situații ocazionale și care sărbătorește normalitatea, ne asumăm riscul încercării unei astfel de abordări în privința motivației?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu