sâmbătă, 1 octombrie 2016

Răsturnarea piramidei

Ce ați simți față de un medic care ar omorî mai mulți pacienți decât ar vindeca? Dar față de un polițist care ar comite mai multe crime decât rezolva? Sau față de un profesor ai cărui studenți s-ar prosti, în loc să se deștepte, pe măsură ce anul școlar ar avansa? Eu, personal, aș fi mai mult decât uluit. Aș fi scandalizat. Aș cere să se facă ceva!

     Acestea fiind spuse, de ce manifestăm complezență atunci când asistăm la dovezi care sugerează că majoritatea managerilor vor stinge mai curând flăcările entuziasmului angajaților decât să le alimenteze? De ce nu ne înfuriem puțin pe faptul că sistemele noastre de management împiedică mai curând realizările extraordinare decât să le cultive?
     Poate că nu manifestăm aceste reacții pentru că nu ne interesează inovația, extraordinarul. Nu vrem să ne asumam riscul unei experiențe noi, necunoscute, care va necesita o perioadă de testare.

De ce preferăm să rămânem în zona noastră de confort? Doar pentru ca finalitatea acțiunilor este vizibilă pe raza noastră de așteptări? Oare este suficient să ne mulțumim cu faptul că bifăm în agendă, încă o dată, îndeplinirea aceluiași task?

Ce ne reține din a transfera puterea din vârful piramidei la baza acesteia?
S-ar putea să ne surprindă plăcut o astfel de răsturnare...

"Liderii care nu ascultă vor fi înconjurați, în cele din urmă, de oameni care nu au nimic de spus" - Andy Stanley



Un comentariu: